Noul DirectX 12 impresioneaza prin puterea redusa si un frame rate marit
Intel si Microsoft au impresionat audienta de la Conferinta SIGGRAPH (Special Interest Group on Graphics and Interactive Techniques) care s-a desfasurat anul acesta la Vancouver in Canada, cu noua versiune a API-ului DirectX 12 care este capabil sa ruleze la jumatate din puterea lui DirectX 11 cu un frame rate marit. O veste extraordinara pentru iubitorii de gaming pe dispozitive mobile si nu numai.
Intel a folosit pentru test o tableta Microsoft Surface Pro 3 cu un procesor i5 si video Intel HD4400 pe care a rulat doua teste comparative in care s-au folosit API-urile DirectX 11 si DirectX 12, pentru a sublinia relatia dintre performanta si putere, iar diferentele au fost impresionante. Testul desfasurat a cuprins o scena in miscare cu 50.000 de asteroizi, fiecare avand o combinatie unica de forme, texturi si constante.
Testul poate comuta intre cele doua API-uri prin simpla apasare a unui buton, de asemenea poate fi blocat frame rate-ul pentru a mentine constanta incarcarea GPU. Peste imaginea care randeaza, testul afiseaza in timp real un grafic din care se poate observa puterea consumata de CPU si GPU.
Pentru a demonstra castigul de putere al DirectX 12, Intel a blocat frame rate-ul in timpul testului cu DirectX 11 pentru o perioada de timp, apoi a comutat si a rulat testul pe DirectX 12 pentru aceeasi perioada de timp. Din poza de mai jos se poate vedea clar cum in urma celor doua teste, DirectX 12 a redus consumul de putere cu mai mult de 50% comparativ cu DirectX 11, ruland acelasi continut la acelasi frame rate. Avantajul acestei reduceri de putere duce implicit la o functionare indelungata si o temperatura mult mai scazuta.
DirectX 12 permite astfel CPU-ului sa ruleze mai rece si cu mai putina energie consumata, insa lasa loc GPU-ului sa se desfasoare la intreaga sa performanta. DirectX 12 poate rula jocuri pe care DirectX 11 nu le-ar putea rula fara o crestere substantiala a puterii consumate. Astfel, Intel a demonstrat prin deblocare frame rate-ului o crestere cu peste 50% a FPS-urilor pe DirectX 12 fara a fi necesara o crestere de putere.
Practic, diferenta intre cele doua API-uri consta in faptul ca bibliotecile grafice actuale din DirectX 11 – OpenGL 4 duc la o utilizare extensiva a procesorului. DirectX 12 va permite dezvoltatorilor sa scrie biblioteci grafice noi care vor rula direct pe GPU, degrevand CPU-ul de o parte din aceste sarcini. Reducand utilizarea procesorului, se va reduce implicit si consumul total de energie. Astfel in cazul GPU-urilor integrate in procesor, acest lucru va duce la un frame rate mai mare si o temperatura mai scazuta. Ideal pentru dispozitivele mobile – laptopuri, tablete, smartphone.
Dupa demonstratia celor de la Intel, ramane de vazut care va fi reactia si cum vor raspunde cei de la ATI si nVidia la aceasta provocare.